joi, 7 mai 2009

Arhitectură organică














Arhitectura organica, design regenerativ

exercitii de arhitectura verde pe o platforma constructiva modulara


Conceptul de design regenerativ (sau „cradle to cradle”) presupune ducerea conceptului de dezvoltare sustenabila la un nivel superior, prin initierea unui metabolism industrial, în care resursele se misca în cadrul unor cicluri închise, deseurile fiecarui proces industrial devenind hrana (materia prima) unor alte procese. Designul regenerativ presupune o evaluare atenta a ciclului de viata al fiecarui produs, în vederea eliminarii producerii de deseuri, inclusiv la finele perioadei de viata a acestuia.


Transpunerea acestei filozofii în arhitectura si constructii presupune o revolutie conceptuala si tehnologica, în care concepte precum multifunctionalitatea, modularitatea, upgrade-ul, caracterul demontabil nedistructiv si refolosirea constructiei si a componentelor devin foarte importante si sunt luate în considerare din faza de proiectare, în care criteriile de alegere a tehnologiilor si materialelor urmaresc finalitati legate de eliminarea deseurilor si de posibilitatile de reciclare fara scaderea calitati produsului finit, etc.

Obiectivul workshop-ului îl constituie explorarea „hands on” a posibilitatilor designului regenerativ în constructii, prin folosirea unei platforme constructive modulare dedicate.

Modulul Star Dome, o structura din lemn înalt standardizata de tip dom geodezic, prezinta caracteristicile specifice ale designului regenerativ (materiale verzi, versatilitate, modularitate, upgrade, caracter demontabil nedistructiv, etc), permitând un demers de atingere a unei cladiri de înalta eficienta energetica (zero net energy building), asa cum sunt ele cerute de noua Directiva Europeana privitoare la Eficienta Energetica a Cladirilor (EPBD).

Dat fiind timpul scurt de dezvoltare si caracterul experimental al constructiei, solutiile folosite sugereaza designul final, dar configuratiile posibile nu sunt „înghetate”, permitând o abordare creativa si interactivitate, atât pe durata workshop-ului cât si ulterior.

Din punct de vedere al volumetriei, workshop-ul reprezinta un exercitiu de folosire a clasei poliedrelor duale în arhitectura modulara, dar si de introducere a unor cerinte legate de energiile regenerabile, cum ar fi designul solar pasiv.

Selecţia:

La workshop vor participa 10 studenţi. Aceştia vor fi selectaţi pe baza unei scrisori de intenţie care să descrie pe scurt interesul vostru pentru acest workshop.
Trimiteţi scrisoarea voastră de intenţie impreuna cu nume şi numărul de telefon până luni, 11 mai, la ora 23:59:59, via e-mail la adresa Adrian.Pop@RoGBC.org


Workshop susţinut de:

Romania Green Building Council
Asociatie non-profit ce are ca scop incurajarea conditiilor de piata, educationale si legislative necesare pentru promovarea constructiilor performante care sunt atat sustenabile, cat si profitabile.
www.RoGBC.org

Star Dome
Promovăm conceptul de arhitectură organică - construcţii ce se dezvoltă odată cu nevoile oamenilor care trăiesc în ele.
www.StarDome.ro

bauMax
Sponsor principal al Zilelor Arhitecturii care, conform misiunii declarate, sprijină acţiunile de tip DIY (Do-It-Yourself) din cadrul atelierelor ediţiei curente, ZA 2009.
www.bauMax.ro

LA ORAŞ



LA ORAŞ
În joacă despre oraşul tranziţiei româneşti


Obietul atelierului creativ este dezvoltarea unui joc de societate, a cărui temă este funcţionarea unui oraş generic, într-un context inspirat de realitatea recentă a oraşelor noastre.

Participantii îşi vor asuma sau vor primi câte unul dintre rolurile unor "jucători urbani" caracteristici (investitor, arhitect, consilier local, activist -ONG, primar, constructor, jurnalist, inspector în construcţii).
Pe baza relaţiilor specifice proceselor arhitecturale şi urbanistice, personajele interacţionează pe parcursul jocului în funcţie de situaţii tipice ale poziţiei lor "din realitate".

Efortul de a structura jocul LA ORAŞ asigură necesarul de haz de necaz şi o înţelegere inedită a interdependenţelor sociale şi economice, în completarea informaţiilor cotidiene din presă sau a procesului didactic şi a rutinei profesionale.

15 participanţi la atelier sunt invitaţi la inventarea jocului "de-a oraşul", împreună cu consultanţii invitaţi, pentru a schiţa un fel de Monopoly despre oraşele noastre. Regulile vor fi inventate în cadrul atelierului, şi poate la final ne vom putea juca împreună LA ORAŞ !, iar dacă nu, vom fi înţeles mai multe despre ce şi cine ne înconjoară, după o distracţie de 2 sau 3 zile în timpul Zilelor Arhitecturii 2009.

Selecţia
:

Selecţia participanţilor se va face sub formă de concurs on-line, pe baza răspunsurilor la solicitarea:
Trimiteţi câte 5 situaţii caracteristice pentru fiecare dintre cele 10 personaje care iau parte la joc.
Însoţişi răspunsurile voastre cu nume şi numărul de telefon mobil.
Răspunsurile sunt aşteptate până luni, 11 mai la ora 23:59:59, via e-mail la adresele:
asta.faucj@gmail.com şi panescu@gmail.com

Cu curiozitate,
echipa AStA si Eugen Pănescu

marți, 7 aprilie 2009

Workshopul EXYZT la Cluj

EXYZT sunt un grup multidisciplinar de arhitecti si artisti din Paris care promoveaza un mod inedit de a intelege problemele legate de arhitectura si urbanism. Lucrand cu instrumente precum instalatii, structuri efemere, performance si media ei reusesc sa faca din fiecare proiect un spectacol total, inconturnabil. Impreuna cu 3RS (oaspetii nostri de acum 2 ani) au realizat Pavilionul Frantei la Bienala de la Venetia. La Zilele Arhitecturii 2009 ei vor coordona un workshop cu studentii romani inscrisi la workshop


CONTINUT:

Intreg demersul se va cristaliza sub forma unui "forum de pshihanaliza a orasului" care in timpul Zilelor Arhitecturii se va stabili in cartierul Zorilor (Dima intersectie cu Pasteur) si care va fi interfata comunicarii echipei cu locuitorii cartierului. Prezentarea rezultatelor workshopului va fi o alta tema la care echipa va trebui sa reflecteze, avand in vedere faptul ca cel mai important element de lucru va fi "strada" care va trebui sa reactioneze dar si sa primeasca un feedback usor lizibil din partea echipei.


ATELIERUL EXYZT se va desfasura intre 11-16 mai in timpul Zilelor Arhitecturii si va fi coordonata de Nicolas Henninger si Dimitri Messu, luand forma stabilita in 27-28 aprilie.
Lista este inchisa.

vineri, 6 februarie 2009

The Garden Bookshop


Foaierul-ceainarie al Cinema Victoria va castiga o extensie prin amenajarea unei gradini pe Bulevardul Eroilor. Imaginati-va ceva intre calmul gradinilor japoneze si forfota bulevardului intr-o zi calduroasa de mai. O placere sa bei aici un ceai intre 2 conferinte...

Detalii workshop
"The Garden Bookshop"
Toate etapele si intalnirile se vor desfasura in aer liber, daca vremea ne va permite.
Workshopul aduce in atentie spatiul exterior, atat prin elementele sale construite cat si prin cele vegetale. Dezvoltarile urbane viitoare nu se pot concepe fara ingredientul VERDE, care aeriseste, oxigeneaza, detensioneaza.
Se va construi o gradina urbana, care va articula in structura sa bookshopul ZA, alcatuind un melanj Design – Verde – Carte
Peisagistica este in sine multidisciplinara, astfel incat sunt bineveniti studenti arhitecti, dar si ai altor facultati, precum peisagistica sau horticultura.

In prima parte a workshopului contam in special pe spiritul innovator si imaginatia participantilor, impreuna cu care vom da forma ansamblului propus.
De asemenea, in partea a doua - de implementare, va fi util spiritul practic, participantii avand placerea de “a se juca” cu materiale precum lemn, piatra, metal, pamant, plante, cat si scule si unelte ca masina de gaurit, motofierastrau, autofiletante, polizoare unghiulare, etc. Desigur, inainte de toate, vom face impreuna o scurta introducere in protectia muncii.

Inscriere
Data limita de inscriere este 13 Martie 2009
Participantii se pot inscrie via e-mail
mentionand facultatea pe care o urmeaza si o scurta prezentare a interesului fata de workshop.
Anuntul listei finale de participanti se va face in 16 Martie 2009.

Elaborare
Faza 1 - 28 Martie 2009
Intalnire cu participantii, deplasare in sit.
Prezentare concept general, brainstorming personalizare bookshop – element emblematic.
Selectarea participantilor pentru fazele ulterioare (numar limitat de locuri - 20).

Faza 2 - 11 Aprilie 2009
Intalnire cu participantii, elaborarea proiectului final.

Realizare
8-12 Mai 2009
Realizarea ansamblului The Garden Bookshop
13 Mai, seara, party de inaugurare The Garden Bookshop


Organizator
Azara Landscape
Firma privata ambientari exterioare.
Experienta de 4 ani, lucrari in Bucuresti, Pitesti, Sibiu.
Echipa tanara, entuziasta in design.
Azara Landscape cauta liniile contemporane in spatiul exterior.
Conceptie, tendinte, natural.


joi, 1 ianuarie 2009

ORGANIZATORI

stud. arh. Silviu Medeşan - coordonator secţiune
m_sille@yahoo.com

stud. arh. Adrian Pop - coordonator ateliere
The Garden Bookshop
, La oraş! şi Arhitectură organică
adrianpopmail@gmail.com

stud. arh. Raluca Zbârcea - organizator ateliere
raluca.zbarcea@yahoo.com

stud. arh. Andrei Chiorean - organizator ateliere
chioand@yahoo.com

stud. arh. Alexandra Ţîmpău - organizator atelier La oraş!
mailtolast@yahoo.com

stud. arh. Georgiana Ciceo - organizator The Garden Bookshop
georgiciceo@yahoo.com